Share

Înscrie-te în proiectul „PROACTIV PLUS – competitivitate pentru viitor”!

 

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România publică METODOLOGIA DE SELECȚIE A GRUPULUI ȚINTĂ aplicată în cadrul proiectului PROACTIV PLUS – competitivitate pentru viitor, precum și ANEXELE acesteia.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea competitivității și a adaptabilității întreprinderilor, inclusiv a start-up-urilor din regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Sud Muntenia și Centru la schimbările și dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în corelare cu domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, prin stimularea dezvoltării competențelor antreprenorilor, managerilor și angajaților.

Vor fi selectați în vederea includerii în activitățile proiectului:

  • ANGAJAȚI cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial)
    • care asigură managementul strategic și care ocupă poziții de management (manager general, director general, manager executiv, director executiv, director adjunct, manager de departament, manager de proiect, manager de linie etc.) – 120 de persoane;
    • din departamentele de resurse umane120 de persoane;
  • ANTREPRENORI care își gestionează propriile afaceri – 264 de persoane.

 

Toți membrii GT vor fi implicați în derularea de programe de formare profesională de tip perfecționare/specializare acreditate ANC: “Competențe antreprenoriale”, “Manager de inovare”, “Manager îmbunătățire procese”, “Manager Resurse Umane”, “Inspector Resurse Umane” și vor avea oportunitatea participării la conferințele regionale tematice “Antreprenoriat, TIC și Inovare socială” organizate în cadrul proiectului. Mai mult, 46 IMM-uri de proveniență a grupului țintă vor beneficia de sprijin în vederea elaborării unei planificări strategice pe termen lung în cadrul întreprinderii sau în revizuirea/ adaptarea unei planificări strategice pe termen lung care să permită anticiparea schimbărilor.

Dacă îndepliniți condițiile de eligibilitate și doriți să vă înscrieți la activitățile proiectului, așteptăm cu mare interes candidaturile dumneavoastră.

DESCARCĂ - METODOLOGIA DE SELECȚIE A GRUPULUI ȚINTĂ

DESCARCĂ - ANEXE

Mult succes!