Start YOU

Programul START YOU este gindit sa faciliteze tranzitia elevilor si studentilor de la scoala la viata activa prin crearea a 7 centre Start up pentru tineri in Bucuresti, Galati, Bistrita, Sibiu, Iasi, Slatina si Ineu, unde vor beneficia de programe gindite sa dezvolte abilitatile antreprenoriale

Conferință de presă lansarea proiectului - ”Cursurile de calificare - primul pas spre succes!”

Conferința de presă de lansare a proiectului ”Cursurile de calificare – primul pas spre succes!” – POS DRU/108/2.3/G/80705, a avut loc luni, 18 Iulie 2011, la Hotel Novotel, Calea Victoriei

Conferința de presă de lansare a proiectului MENTORnet

Miercuri, 05 Octombrie 20DSCF565811, începând cu ora 10:00, a avut loc la sediul Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIPPIMM), conferința de presă organizată cu

Conferința Natională a Ambasadorilor Antreprenoriatului Feminin

Vineri, 28 Octombrie 2011, la sediul Hotelului Caro din București, a avut loc Conferința Națională cu tema ”Participarea activă a femeii ladezvoltarea antreprenoriatului” eveniment ce a marcat încheierea perioadei de

Conferința de lansare a Rețelei Europene a Mentorilor Antreprenoriatului Feminin

Marți, 15 Noiembrie 2011, în cadrul Hotelului Hilton din Varșovia (Polonia), a avut loc evenimentul de lansare a European Network of Mentors for Women Entrepreneurs, denumit ”Female Entrepreneurship in Europe”.

http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/307922startyouslide.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/451415281856_206611049389794_141362475914652_612097_1770799_n.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/856990DSCF5658.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/718610310699_253386481378917_141362475914652_769119_1742943464_n.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/667212tn.jpg
  • 0
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Propuneri de îmbunătăţire cu privire la ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor aparţinând întreprinzătorilor tineri, debutanţi în afaceri
PDFImprimareEmail

Având în vedere sfera de acţiune a singurei organizaţii patronale care reprezintă interesele tinerilor întreprinzători din România, precum şi practicile europene, Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România îşi fundamentează prezentele propuneri pe studierea unui model de bună practică de la nivel european: L’auto-entrepreneur, masură aplicată cu succes în Franţa.

Document

Cautare

Newsletter

Asociatia Patronatul Tinerilor Intreprinzatori din Romania este operator de date cu caracter personal conform notificarii inregistrata la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal sub nr. 20221.

Parteneri


  • Jeune


    ASOCIATIA TINERILOR
    INTREPRINZATORI DIN EUROPA

  • logo-europroject-r

    CENTRUL DE CONSULTANTA SI
    MANAGEMENT AL PROIECTELOR
    SLATINA

  • Smart


    CENTRUL DE DEZVOLTARE
    SMART - GALATI

  • cnipmmr
    CONSILIUL NATIONAL AL
    INTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCII
    PRIVATE DIN ROMANIA


  • europe-direct

    Centrul de Informare
    EUROPE DIRECT CENTRAS
    Bucuresti

  • efin-sigla
Copyright © 2009 - PTIR