Start YOU

Programul START YOU este gindit sa faciliteze tranzitia elevilor si studentilor de la scoala la viata activa prin crearea a 7 centre Start up pentru tineri in Bucuresti, Galati, Bistrita, Sibiu, Iasi, Slatina si Ineu, unde vor beneficia de programe gindite sa dezvolte abilitatile antreprenoriale

Conferință de presă lansarea proiectului - ”Cursurile de calificare - primul pas spre succes!”

Conferința de presă de lansare a proiectului ”Cursurile de calificare – primul pas spre succes!” – POS DRU/108/2.3/G/80705, a avut loc luni, 18 Iulie 2011, la Hotel Novotel, Calea Victoriei

Conferința de presă de lansare a proiectului MENTORnet

Miercuri, 05 Octombrie 20DSCF565811, începând cu ora 10:00, a avut loc la sediul Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIPPIMM), conferința de presă organizată cu

Conferința Natională a Ambasadorilor Antreprenoriatului Feminin

Vineri, 28 Octombrie 2011, la sediul Hotelului Caro din București, a avut loc Conferința Națională cu tema ”Participarea activă a femeii ladezvoltarea antreprenoriatului” eveniment ce a marcat încheierea perioadei de

Conferința de lansare a Rețelei Europene a Mentorilor Antreprenoriatului Feminin

Marți, 15 Noiembrie 2011, în cadrul Hotelului Hilton din Varșovia (Polonia), a avut loc evenimentul de lansare a European Network of Mentors for Women Entrepreneurs, denumit ”Female Entrepreneurship in Europe”.

http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/307922startyouslide.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/451415281856_206611049389794_141362475914652_612097_1770799_n.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/856990DSCF5658.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/718610310699_253386481378917_141362475914652_769119_1742943464_n.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/667212tn.jpg
  • 0
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Misiune
PDFImprimareEmail

Ideea de constituire a Patronatului Tinerilor Intreprinzatori din Romania s-a nascut ca urmare a nevoilor specifice cu care se confrunta astazi tinerii intreprinzatori - lipsa de capital, de informatie, existenta unui mediu ostil de afaceri, lipsa unor programe corespunzatoare pentru stimularea tinerilor intreprinzatori, etc.

Avem convingerea ca Patronatul tinerilor Intreprinzatori din Romania va asigura sustinerea, aparararea, promovarea si reprezentarea intereselor profesionale, economice si sociale ale tinerilor intreprinzatori din Romania, stimuland si promovand spiritul antreprenorial si intreprenorial in randul tinerilor precum si asigurând accesul acestora la cunostiintele legate de functionarea socio-economica a intreprinderilor, elaborand politici destinate tinerilor in general si tinerilor antreprenori si intreprinzatori in special.

PTIR va contribui la afirmarea rolului tinerilor întreprinzatori în dezvoltarea economica si sociala a României si realizarea integrarii economiei românesti, în conditii de eficienta, în circuitul economic european si mondial.

PTIR
are ca scop sustinerea, aparararea, promovarea si reprezentarea intereselor profesionale, economice si sociale ale tinerilor intreprinzatori din Romania, inclusiv prin sustinerea, apararea si promovarea investitiilor lor, respectiv a entitatii (societate comerciala, asociatie familiala) constituite de acestia. In acest scop obiectivele PTIR au un caracter social, stimuland si promovand spiritul antreprenorial si intreprenorial in randul tinerilor, asigurând accesul acestora la cunostiintele legate de functionarea socio-economica a intreprinderilor, elaborand politici destinate tinerilor in general si tinerilor antreprenori si intreprinzatori in special.

PTIR
are ca misiune reprezentarea, sustinerea, apararea si promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale tinerilor întreprinzatori din România si ale IMM-urilor constituite de tineri.

PTIR
va contribui la afirmarea rolului tinerilor întreprinzatori în dezvoltarea economica si sociala a României si realizarea integrarii economiei românesti, în conditii de eficienta, în circuitul economic european si mondial.

PTIR
are un caracter apolitic, autonom, independent, contribuind la dezvoltarea politicilor, strategiei si planurilor de actiune ale CNIPMMR, prin urmatoarele obiective specifice:

  1. sa studieze problemele si sa proiecteze noi scenarii economice, tehnice, de dialog social si negociere cu sindicatele, si sa asiste social problemele tinerilor întreprinzatori în general; sa dezvolte afacerile tinerilor întreprinzatori, chiar actionând pentru a crea conditiile optime pentru înfiintarea acestorasa identifice modalitatea si caile de formare profesionala, metode si tehnologii pentru succesul tinerilor întreprinzatori;
  2. sa elaboreze si implementeze programe specifice, care sa favorizeze formarea tânarului întreprinzator si deprinderea competentelor manageriale pentru gestionarea întreprinderii ;
  3. sa identifice si sa realizeze cursuri de formare profesionala si manageriala pentru tinerii întreprinzatori si sa sustina si promoveze învatarea continua a acestora;
  4. sa dezvolte raporturi între institutiile scolare si alte organizatii de formare si forta de munca.
  5. sa coordoneze activitatile privind constituirea de sucursale ale PTIR pe lânga organizatiile teritoriale ale Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR)
  6. sa ia parte activ în cadrul structurilor Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România sau ca reprezentant al CNIPMMR în structurile de dialog social, la dezbaterile si actiunile privind îmbunatatirea legislatiei pentru tinerii întreprinzatori si adoptarea de programe/proiecte/stimulente pentru tinerii întreprinzatori;
  7. sa stabileasca si sa întretina, printr-o politica de "retea", un raport strâns cu sucursalele PTIR, constituite la nivelul organizatiilor teritoriale ale CNIPMMR si alte organizatii de întreprinderi la nivel national si international
  8. sa formuleze propuneri pentru îmbunatatirea legislatiei pentru tinerii întreprinzatori si adoptarea de programme/proiecte/stimulente pentru tinerii întreprinzatori si sa le prezinte spre adoptare organismelor de conducere ale CNIPMMR
  9. sa formuleze propuneri privind strategia CNIPMMR pentru tinerii întreprinzatori si planuri de actiuni pentru domeniile de interes comun
  10. crearea unui parteneriat real cu autoritatile publice pentru realizarea unui mediu de afaceri favorabil tinerilor întreprinzatori, bazat pe principiile democratiei, liberei concurente si economiei de piata.

Cautare

Newsletter

Asociatia Patronatul Tinerilor Intreprinzatori din Romania este operator de date cu caracter personal conform notificarii inregistrata la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal sub nr. 20221.

Parteneri


  • Jeune


    ASOCIATIA TINERILOR
    INTREPRINZATORI DIN EUROPA

  • logo-europroject-r

    CENTRUL DE CONSULTANTA SI
    MANAGEMENT AL PROIECTELOR
    SLATINA

  • Smart


    CENTRUL DE DEZVOLTARE
    SMART - GALATI

  • cnipmmr
    CONSILIUL NATIONAL AL
    INTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCII
    PRIVATE DIN ROMANIA


  • europe-direct

    Centrul de Informare
    EUROPE DIRECT CENTRAS
    Bucuresti
Copyright © 2009 - PTIR