Start YOU

Programul START YOU este gindit sa faciliteze tranzitia elevilor si studentilor de la scoala la viata activa prin crearea a 7 centre Start up pentru tineri in Bucuresti, Galati, Bistrita, Sibiu, Iasi, Slatina si Ineu, unde vor beneficia de programe gindite sa dezvolte abilitatile antreprenoriale

Conferință de presă lansarea proiectului - ”Cursurile de calificare - primul pas spre succes!”

Conferința de presă de lansare a proiectului ”Cursurile de calificare – primul pas spre succes!” – POS DRU/108/2.3/G/80705, a avut loc luni, 18 Iulie 2011, la Hotel Novotel, Calea Victoriei

Conferința de presă de lansare a proiectului MENTORnet

Miercuri, 05 Octombrie 20DSCF565811, începând cu ora 10:00, a avut loc la sediul Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIPPIMM), conferința de presă organizată cu

Conferința Natională a Ambasadorilor Antreprenoriatului Feminin

Vineri, 28 Octombrie 2011, la sediul Hotelului Caro din București, a avut loc Conferința Națională cu tema ”Participarea activă a femeii ladezvoltarea antreprenoriatului” eveniment ce a marcat încheierea perioadei de

Conferința de lansare a Rețelei Europene a Mentorilor Antreprenoriatului Feminin

Marți, 15 Noiembrie 2011, în cadrul Hotelului Hilton din Varșovia (Polonia), a avut loc evenimentul de lansare a European Network of Mentors for Women Entrepreneurs, denumit ”Female Entrepreneurship in Europe”.

http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/307922startyouslide.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/451415281856_206611049389794_141362475914652_612097_1770799_n.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/856990DSCF5658.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/718610310699_253386481378917_141362475914652_769119_1742943464_n.jpg http://www.ptir.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/667212tn.jpg
  • 0
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Rezultatele selecției mentorilor antreprenoriatului feminin
PDFImprimareEmail

În cadrul proiectului „Reţeaua Naţională a Mentorilor Antreprenoriatului Feminin – MENTORnet”, procesul de selecție a Mentorilor antreprenoriatului feminin s-a finalizat.

Comisia de Selecţie formată din reprezentanţii Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM)  şi Patronatului Naţional al Femeilor de Afaceri din IMM-uri (PNFAIMM) – Florin Jianu, Președinte PTIR; Cristian Haiduc, Președinte AIPPIMM; Sebahat Kaya, Președinte PNFAIMM; Marinela Constantin, antreprenor; Mădălina Danciu, antreprenor; Alexandra Savencu, Asistent proiect – s-a întrunit în data de 30 Noiembrie 2011 şi a analizat candidaturile primite până la data de 29 Noiembrie 2011. Au fost selectate următoarele 14 doamne care vor face parte din prima reţea a mentorilor antreprenoriatului feminin din România:

- Agheorgicesei Liliana, LIDANA Company Suceava

- Botnarenco Cristiana Alice, Kapitolium Group

- Burton Victoria, New Victoria Cauciuc

- Cameniță Angela, SCM Helios Medica

- Chiriac Cristina, Financial Voice Consulting

- Coandă Elena, JUNIOR

- Georgescu Doina, SC Mavromatis Manufactory SRL

- Grapini Maria, SC Pasmatex SA

- Munteanu Nicoleta, N.C. Advertising Agency SRL

- Pârcălăbescu Maria, S.C. MAREMOD SA-GEMATEX CENTER PRODCOM IMPEX

- Plăcintă Sorina, SC Sorste SA

- Rus Mihaela Sorina, Vitrina Advertising

- Tiucă Elena, Job Times International SRL 

- Toth Rodica Mioara, SC Era Prod SRL

 

Mulțumim tuturor doamnelor care au răspuns pozitiv apelului nostru!

Felicitări doamnelor ce au fost selectate! Vă dorim mult succes!

Cautare

Newsletter

Asociatia Patronatul Tinerilor Intreprinzatori din Romania este operator de date cu caracter personal conform notificarii inregistrata la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal sub nr. 20221.

Parteneri


  • Jeune


    ASOCIATIA TINERILOR
    INTREPRINZATORI DIN EUROPA

  • logo-europroject-r

    CENTRUL DE CONSULTANTA SI
    MANAGEMENT AL PROIECTELOR
    SLATINA

  • Smart


    CENTRUL DE DEZVOLTARE
    SMART - GALATI

  • cnipmmr
    CONSILIUL NATIONAL AL
    INTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCII
    PRIVATE DIN ROMANIA


  • europe-direct

    Centrul de Informare
    EUROPE DIRECT CENTRAS
    Bucuresti

  • efin-sigla
Copyright © 2009 - PTIR