Asociația “Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România” și Asociația “Patronatul Județean al femeilor de afaceri din întreprinderile mici și mijlocii Suceava” publică METODOLOGIA DE IDENTIFICARE, RECRUTARE ȘI MENȚINERE A GRUPULUI ȚINTĂ aplicată în cadrul proiectului “URBIZ – Întreprinderi sociale sustenabile pentru comunitățile urbane”, Cod mysmis: 303553.
Proiectul are ca obiectiv principal facilitarea integrării pe piața muncii a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile și combaterea sărăciei, prin sprijinirea înființării de întreprinderi sociale în mediul urban din regiunile de dezvoltare Sud Muntenia, Sud-Est si Nord-Est.
Vor fi selectate în vederea includerii în activitățile proiectului cel putin 138 de persoane care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban din Regiunile Sud Muntenia, Sud-Est sau Nord-Est. GT va fi format din persoane care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
- Au vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani;
- Au minim studii liceale finalizate (12 clase), cu sau fără diplomă de bacalaureat;
- Au domiciliul în una din cele 3 regiuni vizate de proiect (Sud Muntenia, Sud-Est sau Nord-Est), în mediul urban sau rural;
- Se încadrează în una din următoarele categorii:
- persoane aflate în căutarea unui loc de muncă (Persoana în căutarea unui loc de muncă este o persoană care nu trebuie să se afle în situația de a ocupa un loc de muncă/nu este angajată/nu are raporturi de serviciu, la data includerii în grupul țintă al proiectului și face demersuri pentru a-și găsi un loc de muncă, ex: prin înregistrare la Agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul);
- tineri cu vârsta de peste 30 ani – care nu au statut de angajat pe piața muncii (Conform prevederilor Legii tinerilor nr. 350/2006, prin tineri se înțeleg cetățenii cu vârsta cuprinsă între 30 de ani împliniți și 35 de ani neîmpliniți);
- șomeri (Șomerul este persoană care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: • este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare; • starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; • nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru somaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare, respectiv 500 ron; • este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar gasi un loc de muncă. Șomer înregistrat – persoană care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute mai sus și se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcționează în condițiile prevăzute de lege, în vederea obținerii unui loc de muncă);
- șomeri de lungă durată (Conform prevederilor Legii nr. 76 din 2002, șomerul de lungă durată reprezintă persoana care este șomer pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani și pe o perioadă de 6 luni, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 25 de ani);
- persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii (Persoane dezavantajate pe piața forței de muncă, precum: persoanele cu dizabilități sau persoanele din comunitățile supuse riscului de excluziune socială, persoane din zone rurale, persoane eliberate din detenție, tineri postinstituționalizați, persoane cu vârsta de peste 50 de ani, persoane reîntoarse în țară);
- persoane inactive (Persoane care nu fac parte din forța de muncă – care nu sunt nici ocupate, nici șomere, precum: studenți; pensionari; persoane care, deși se află la vârsta de muncă 15-64 ani, nu muncesc, nu sunt disponibile și nici nu își doresc să muncească – casnice; persoane întreținute de alte persoane ori de stat sau care se întrețin din alte venituri: chirii, dobânzi, rente;)
În cadrul apelului de proiecte, o persoană aflată în căutarea unui loc de muncă nu trebuie să se afle în situația de a ocupa un loc de muncă / nu este angajată/ nu are raporturi de serviciu, la data includerii în grupul țintă al proiectului.
Apartenența la grupul țintă se va realiza la intrarea în proiect (data la care persoana va beneficia pentru prima dată de sprijinul oferit prin proiect), prin declarație pe propria răspundere a persoanei din grupul țintă sau a persoanelor/instituțiilor abilitate și/sau prin atașarea de documente doveditoare.
Grupul țintă va fi selectat având în vedere respectarea principiului egalității de gen – min. 50% din GT va fi reprezentat de femei (min. 69 de persoane).
Dacă îndepliniți condițiile de eligibilitate și doriți să vă înscrieți la activitățile proiectului, așteptăm cât mai curând candidaturile voastre.
Mult succes!
DESCARCĂ – METODOLOGIA DE IDENTIFICARE, RECRUTARE ȘI MENȚINERE A GRUPULUI ȚINTĂ
DESCARCĂ– ANEXELE AFERENTE METODOLOGIEI DE IDENTIFICARE, RECRUTARE ȘI MENȚINERE A GRUPULUI ȚINTĂ